(1) Poate participa la procedura de selecţie şi numire prin concurs pentru ocuparea funcţiilor de director din cadrul fiecărei structuri a Romsilva şi de şef al ocolului silvic de stat şi de regim persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are studii superioare în specialitatea silvicultură finalizate cel puţin cu diplomă de licenţă şi îndeplineşte condiţiile de vechime minimă în domeniul silvicultură prevăzute la art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare, specifice fiecărei funcţii de conducere;
b) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, în legătură cu serviciul, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege;
c) nu se află într-o situaţie de conflict de interese sau în stare de incompatibilitate, astfel cum sunt definite la art. 138;
d) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică, nu i-a încetat contractul individual de muncă sau nu i-a fost revocat contractul de mandat, pentru motive disciplinare, după caz, în ultimii 3 ani.
(2) Pentru ocoalele silvice de regim care funcţionează ca regii autonome de interes local se aplică condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele prevăzute la alin. (1).
(3) Procedura de selecţie şi numire prin concurs a directorilor din cadrul fiecărei structuri a Romsilva şi a şefilor ocoalelor silvice de stat şi de regim se bazează pe un proces care cuprinde următoarele etape:
a) proba scrisă;
b) interviul, în cadrul căruia se evaluează abilităţile de management şi aptitudinile personale ale candidatului corespunzătoare responsabilităţii atribuite, precum şi calitatea planului managerial, înregistrat audio şi video, care se postează pe pagina web ulterior selecţiei, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi a legislaţiei naţionale aplicabile domeniului protecţiei datelor.
(4) Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de selecţie şi numire prin concurs pentru ocuparea funcţiilor de director din cadrul fiecărei structuri a Romsilva şi a şefilor ocoalelor silvice de stat şi de regim se aprobă prin ordin al conducătorului Autorităţii, la propunerea consiliului de administraţie, sau al forului de conducere al ocoalelor silvice de regim, după caz.
(5) Prin excepţie de la alin. (3) şi (4), pentru ocuparea posturilor de director general şi director financiar al Romsilva şi de şefi ai ocoalelor silvice de regim care funcţionează ca regii autonome de interes local, se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare.