CAPITOLUL 3 – Monitorizarea unitară a sectorului silvic

Art. 21 [Registrul forestier naţional]

(1) Autoritatea administrează Registrul forestier naţional, denumit în continuare RFN, pentru evidenţa proprietăţilor din FFN, pentru facilitarea prin modalităţi informatice a avizărilor şi raportărilor între diferite entităţi publice, monitorizează implementarea serviciilor silvice şi acordă asistenţă şi informaţii proprietarilor beneficiari de plăţi ori utilizatori de servicii silvice.
(2) RFN este o componentă a sistemului informaţional integrat pentru păduri.
(3) RFN asigură informaţii necesare pentru implementarea integrată a măsurilor şi politicilor Autorităţii cu privire la FFN, inclusiv a evidenţei administrării sau asigurării serviciilor silvice şi monitorizării instrumentelor financiare de sprijin al proprietarilor.
(4) De la data operaţionalizării sistemului informaţional integrat pentru păduri, proprietarul care doreşte să obţină compensaţii pentru serviciile de silvomediu sau contractează serviciile minimale obligatorii este obligat să solicite înscrierea proprietăţii în RFN. Înscrierea în RFN este gratuită pentru proprietarii de fond forestier.

Art. 20 [Sistemul informaţional integrat pentru păduri]

(1) Normele metodologice referitoare la provenienţa lemnului, trasabilitatea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Normele prevăzute la alin. (1) reglementează inclusiv realizarea, dezvoltarea şi funcţionarea unui sistem informaţional integrat pentru păduri, care îndeplineşte următoarele funcţii:
a) colectarea şi prelucrarea de date şi informaţii care privesc gestionarea sustenabilă a pădurilor;
b) înregistrarea şi evidenţa informaţiilor privind provenienţa lemnului, la prima introducere pe piaţă, şi trasabilitatea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase;
c) furnizarea de informaţii pentru dezvoltarea sistemului de evidenţă proprie al fiecărui operator economic, la prima introducere pe piaţă a lemnului, şi de urmărire a trasabilităţii materialelor lemnoase;
d) furnizarea de informaţii pentru evaluarea de risc proprie autorităţilor competente şi orientarea controlului pe bază de evaluări de risc;
e) furnizarea de informaţii de interes public privind provenienţa lemnului, trasabilitatea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase;
f) de control.
(3) Normele prevăzute la alin. (1) includ prevederi cu privire la situaţiile şi la procedura de suspendare/retragere a dreptului de acces în sistemul informaţional integrat pentru păduri.
(4) Materialele lemnoase din sortimentul furnir se transportă în condiţiile alin. (1), pe acestea aplicându-se concomitent elemente de marcare chimică şi digitală, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului Autorităţii în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 19 [Inventarul forestier naţional]

(1) Autoritatea asigură finanţarea continuă şi actualizează la fiecare 5 ani Inventarul forestier naţional, denumit în continuare IFN, în scopul evaluării resurselor forestiere şi cunoaşterii dinamicii acestora pe teritoriul României.
(2) Metodologia de colectare, prelucrare şi raportare a informaţiilor din IFN se aprobă prin ordin al conducătorului Autorităţii în termen de maximum 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Metodologia se auditează periodic de către experţi în Inventarul forestier naţional.
(3) Rezultatele sintetice ale ciclurilor de inventar prezentate în rapoartele periodice avizate de Autoritate sunt informaţii de interes public, se aduc la cunoştinţa publicului cel puţin prin publicare pe pagina de internet proprie a Autorităţii şi se citează, cu menţionarea obligatorie a sursei, de către utilizator.
(4) Prin hotărâre a Guvernului, după încheierea ciclului III, departamentul IFN se organizează ca agenţie cu personalitate juridică în subordinea Secretariatului General al Guvernului.

Art. 18 [Instrumente de monitorizare a sectorului silvic. Raportarea rezultatelor monitorizării]

(1) Autoritatea stabileşte proceduri de colectare, validare, corelare, armonizare şi raportare a informaţiilor din sectorul forestier, prin instrumente specifice, şi desemnează structura care coordonează implementarea acestora prin ordin al conducătorului Autorităţii, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României.
(2) Autoritatea publică anual, până la data de 30 septembrie a anului următor, pe pagina de internet proprie, raportul privind starea pădurilor, care conţine informaţii furnizate pe baza procedurilor stabilite în temeiul alin. (1).