SECŢIUNEA 4 – Aprobarea scoaterilor definitive din FFN şi a ocupărilor temporare a terenurilor din FFN şi obligaţii ce decurg din aceasta

Art. 46 [Obligaţii financiare pentru terenurile care se ocupă temporar din FFN]

(1) Pentru terenurile care se ocupă temporar din FFN necesare realizării obiectivelor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c), obligaţiile financiare sunt următoarele:
a) garanţia, echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din FFN cu compensare, care se achită anticipat emiterii aprobării şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fond aflat la dispoziţia Autorităţii;
b) chiria, care se achită proprietarului, în cazul terenurilor proprietate privată şi al celor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru terenurile proprietate publică a statului, 30% din chirie se depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, 20% se achită administratorului, iar 50% se depune în fondul de accesibilizare a pădurilor;
c) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea lemnului înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată şi cele proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru terenurile proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creştere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;
d) valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective, care se achită administratorului în cazul terenurilor proprietate publică a statului, respectiv proprietarului în celelalte cazuri;
e) cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.
(2) Ocuparea temporară a terenurilor din FFN proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în cazul prevăzut la art. 38 alin. (1) lit. a), al căror beneficiar este statul sau unitatea administrativ-teritorială, se face fără plata obligaţiilor financiare prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).
(3) Ocuparea temporară a terenurilor din FFN proprietate privată în cazul prevăzut la art. 38 alin. (1) lit. a), al căror beneficiari sunt statul sau unităţile administrativ-teritoriale, se face fără plata obligaţiilor financiare prevăzute la alin. (1) lit. a).
(4) Ocuparea temporară a terenurilor din FFN, fără plata obligaţiilor, potrivit dispoziţiilor alin. (2) şi (3), în favoarea unor entităţi care desfăşoară activitate economică, se face cu respectarea prevederilor europene şi naţionale în domeniul ajutorului de stat.
(5) Obligaţiile financiare prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară din FFN.
(6) Predarea-primirea terenului pentru care s-a aprobat ocuparea temporară din FFN se face în prezenţa reprezentantului Gărzii Forestiere competente teritorial în termen de maximum 180 de zile de la data aprobării.
(7) În situaţia nepreluării de către beneficiar a terenului în termenul prevăzut la alin. (6), Garda Forestieră competentă teritorial iniţiază demersurile legale pentru revocarea actului de aprobare emis pentru scoaterea definitivă.

Art. 45 [Obligaţii financiare în cazul terenurilor scoase definitiv din FFN]

(1) Pentru terenurile care se scot definitiv din FFN, în cazurile prevăzute la art. 41, obligaţiile financiare sunt următoarele:
a) taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din FFN, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitivă şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aflat la dispoziţia Autorităţii;
b) contravaloarea terenului scos definitiv din FFN, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată. Pentru terenurile proprietate publică a statului/unităţilor administrativ-teritoriale, suma prevăzută la art. 41 alin. (5) se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică; contravaloarea terenului scos definitiv din FFN nu se achită în cazul scoaterilor definitive cu compensare;
c) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea lemnului înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, administratorului pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;
d) contravaloarea obiectivelor dezafectate; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar pentru celelalte forme de proprietate, se achită proprietarului;
e) cheltuielile de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, numai pentru cazurile prevăzute la art. 41 alin. (1), sume care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor. Obligaţia de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, în regie proprie sau prin prestări de servicii, este în sarcina ocolului silvic care administrează sau asigură serviciile silvice.
(2) Obligaţiile financiare prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din FFN.
(3) Predarea-primirea terenului pentru care există aprobarea de scoatere definitivă din FFN se face pe bază de proces-verbal încheiat între beneficiarul scoaterii definitive şi ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în prezenţa reprezentantului Gărzii Forestiere competente teritorial, numai după achitarea obligaţiilor financiare prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), după caz, în termen de maximum 180 de zile de la data aprobării scoaterii definitive.
(4) Nepreluarea terenului pentru care există aprobarea de scoatere definitivă din FFN în termenul prevăzut la alin. (3) determină revocarea sau, după caz, anularea actului administrativ emis pentru aprobarea scoaterii definitive a terenului din FFN, în condiţiile legii. Constatarea se face de către Garda Forestieră competentă teritorial.
(5) Pentru terenurile proprietate publică, scoaterea definitivă din FFN pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 40 alin. (1) se face fără plata obligaţiilor financiare prevăzute la alin. (1).

Art. 44 [Aprobarea scoaterilor definitive din FFN şi a ocupărilor temporare a terenurilor din FFN]

(1) Solicitările de ocupare temporară a terenurilor din FFN sau de scoatere definitivă, în condiţiile prevăzute la art. 38, 40 şi 41, cu acordul proprietarului şi avizate favorabil de ocolul silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice, în cazul proprietăţii private şi proprietăţii publice a unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv cu avizul Romsilva, al INCDS, al instituţiilor de învăţământ de stat cu profil silvic sau al ocolului silvic înfiinţat de RAAPPS, după caz, în cazul terenurilor din FFN proprietate publică a statului, se aprobă de către:
a) conducătorul Gărzii Forestiere competente teritorial, pentru suprafeţe de până la 1 hectar inclusiv;
b) conducătorul Autorităţii, cu avizul Gărzii Forestiere competente teritorial, pentru suprafeţe de la 1 hectar până la 10 hectare inclusiv;
c) Guvern, la propunerea Autorităţii, cu avizul Gărzii Forestiere competente teritorial, pentru suprafeţe de peste 10 hectare, cu excepţia situaţiilor în care prin lege se dispune altfel.
(2) Acordul proprietarului pentru terenurile din FFN proprietate privată, prevăzut la alin. (1), se emite sub forma înscrisului sub semnătură privată pentru ocuparea temporară a terenurilor forestiere din FFN necesare realizării/extinderii/modernizării/dezafectării obiectivelor/lucrărilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a), surselor/reţelelor/sistemelor/parcurilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. c), precum şi obiectivelor/lucrărilor de utilitate publică, de interes naţional, judeţean sau local de transport şi distribuţie de petrol, gaze naturale şi energie electrică, prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a), şi se depune în copie certificată pentru conformitate cu originalul de iniţiatorul proiectului la instituţia competentă să emită avizul/aprobarea de ocupare temporară.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ocuparea temporară a terenurilor din FFN se face fără acordul proprietarului atunci când nu se prezintă un titlu valabil sau nu sunt cunoscuţi proprietarii, precum şi în situaţia succesiunilor nedeschise ori a succesorilor necunoscuţi. Acordul proprietarului în acest caz se suplineşte prin declaraţia iniţiatorului proiectului de asumare proprie a răspunderii şi care descrie imposibilitatea obţinerii acordului proprietarilor.
(4) În situaţia prevăzută la alin. (3), sumele datorate pentru ocuparea temporară, inclusiv valoarea lemnului valorificat, se consemnează cu titlu de indemnizaţie într-un cont bancar deschis pe numele iniţiatorului proiectului şi se eliberează ulterior persoanelor care fac dovada proprietăţii, prin dispoziţia iniţiatorului proiectului, în condiţiile prezentei legi.
(5) În cazul prevăzut la art. 38 alin. (1) lit. b), acordul proprietarului de teren din FFN proprietate privată se emite în formă autentică.
(6) Ocuparea temporară a unor terenuri din FFN pentru intervenţii cu caracter urgent pentru execuţia lucrărilor de punere în siguranţă a infrastructurii de transport rutier şi feroviar, pentru remedierea unor deranjamente sau avarii la reţelele de telecomunicaţii, de transport sau de distribuţie a energiei electrice, la conductele de apă, canalizare, gaze, precum şi la alte instalaţii similare se aprobă de conducătorul Gărzii Forestiere competente teritorial, în baza unei solicitări emise de Guvern/autoritatea competentă/administratorul infrastructurii/operatorul de transport sau distribuţie, după caz, pentru o perioadă de maximum 90 de zile, fără a mai fi necesară plata garanţiei pentru ocuparea temporară de terenuri din FFN.
(7) În cazul prevăzut la alin. (6), beneficiarul ocupării temporare a unor terenuri din FFN este obligat să achite contravaloarea prejudiciilor produse, a pierderii de creştere a arborilor, precum şi a lucrărilor necesare aducerii terenului la starea iniţială, stabilită pe bază de deviz, întocmit de către ocolul silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice şi avizat de conducătorul Gărzii Forestiere competente teritorial, devizul constituind titlu executoriu.
(8) Contravaloarea prevăzută la alin. (7) se achită, în termen de 30 de zile de la data comunicării devizului prevăzut la acelaşi alineat, către beneficiar.