Adnotări

#0018

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul silviculturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 21 noiembrie 2025, a fost abrogat alin. (4) al art. 164, care prevedea că „Şefii ocoalelor silvice de regim angajaţi în condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (4), mai pot exercita această funcţie maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Prin abrogare a fost. . .

#0017

În aplicarea art. 152 alin. (1) și (6) a fost adoptat Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 160/2026 pentru aprobarea Listei prețurilor de referință, pe specii și sortimente, stabilite pentru anul 2026, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 21 ianuarie 2026. Prin ordin a fost aprobată lista prețurilor de referință aplicabilă în anul 2026, diferențiată pe specii și sortimente, utilizată pentru evaluarea materialelor lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate. . .

#0016

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul silviculturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 21 noiembrie 2025, a fost modificat alin. (4) al art. 151. În forma anterioară, acesta prevedea că „Se sancționează potrivit alin. (3) transportul în mod repetat de materiale lemnoase, dacă valoarea prejudiciului produs nu depășește limita prevăzută la alin. (2) lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita prevăzută la alin. (2) lit. . .

#0015

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 21 februarie 2025, a fost suspendată, pentru anul 2025, aplicarea art. 137 alin. (4) din Codul silvic, potrivit art. V din ordonanță: „În anul 2025 se suspendă aplicarea prevederilor art. 137 alin. (4) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic.” Suspendarea a vizat astfel, în perioada 21 februarie-31 decembrie 2025, aplicarea dreptului personalului silvic prevăzut la alin. (4) la majorarea cu 25% a salariului de bază. . .

#0014

Prin art. 38 alin. (1⁷) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 85/2025 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 4/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 23 mai 2025, a fost instituită o derogare expresă de la prevederile art. 108 din Codul silvic. Astfel, pentru degajarea imediată a părții carosabile și asigurarea condițiilor de siguranță a circulației, materialele lemnoase rezultate în urma intervențiilor asupra arborilor prevăzute la art. 38 alin. (1⁵) și. . .

#0013

Prin art. 38 alin. (1⁵) și (1⁶) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 85/2025 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 4/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 23 mai 2025, au fost instituite derogări exprese de la prevederile art. 101, 103 și 104 din Codul silvic. Astfel, în cazul arborilor căzuți sau al părților de arbori aflate pe partea carosabilă și care afectează siguranța participanților la trafic, administratorul drumului poate executa. . .

#0012

În aplicarea art. 104 alin. (4) a fost adoptat Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 396/2026 pentru aprobarea Regulamentului privind forma și modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum și modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 12 martie 2026. Regulamentul stabilește forma și caracteristicile dispozitivelor speciale de marcat, modul de confecționare, evidență, păstrare și utilizare a acestora, precum și regulile aplicabile marcării arborilor și loturilor de arbori. . .

#0011

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul silviculturii și protecției mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 14 martie 2025, a fost modificat alin. (1) al art. 90. Față de forma anterioară, care permitea în pădurile de pe raza teritorială a unității administrativ-teritoriale Ilfov doar lucrările expres enumerate de text, noua formă adaugă „extragerea produselor extraordinare de pe terenurile pentru care este aprobată scoaterea definitivă/ocuparea temporară, necesare realizării obiectivelor de utilitate publică, de interes național și a produselor accidentale, așa cum sunt. . .

#0010

În aplicarea art. 79 alin. (2) a fost adoptat Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.285/2026 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecția pădurilor împotriva bolilor și dăunătorilor și a Ghidului privind protecția pădurilor împotriva bolilor și dăunătorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 30 iunie 2026. Actul subsecvent concretizează obligațiile privind prevenirea, depistarea, supravegherea și combaterea bolilor și dăunătorilor forestieri, stabilind cadrul tehnic aplicabil măsurilor de protecție fitosanitară a pădurilor. . .

#0009

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul silviculturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 21 noiembrie 2025, au fost modificate alin. (5) și (5¹) ale art. 63. La alin. (5), sintagma „Începând cu anul 2025” a fost înlocuită cu „Începând cu anul 2028”, fiind astfel amânată până în anul 2028 aplicarea regulii potrivit căreia amenajamentele silvice se elaborează pentru o perioadă de 20 de ani. La alin. (5¹), sintagma „anterior datei de 31 decembrie 2024” a fost înlocuită cu „anterior datei de 31 decembrie. . .

#0008

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 14 martie 2025, a fost introdus alin. (5¹) al art. 63: „Amenajamentele silvice pentru care conferința I de amenajare a pădurilor a fost organizată anterior datei de 31 decembrie 2024 se aprobă pentru o perioadă de 10 ani, cu excepția celor întocmite pentru pădurile de plop și salcie, care se elaborează pentru o perioadă de 5 ani”. Noua prevedere instituie un regim tranzitoriu pentru amenajamentele silvice a. . .

#0007

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, a Legii nr. 187/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, precum și pentru abrogarea unor dispoziții din acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 8 aprilie 2025, a fost abrogat alin. (3) al art. 33, care prevedea că „Ocoalele silvice de regim care funcționează ca regii autonome de interes local sunt exceptate de la. . .

#0006

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul silviculturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 21 noiembrie 2025, a fost introdus art. 13¹, care reglementează selecția și numirea prin concurs a șefilor ocoalelor silvice și a directorilor din cadrul structurilor Romsilva. Noua reglementare stabilește condițiile cumulative pentru participarea la concurs, referitoare la studiile și experiența profesională necesare, precum și la îndeplinirea condițiilor de integritate și compatibilitate prevăzute de lege. Procedura de selecție cuprinde o probă scrisă și un interviu, fiind prevăzut totodată că interviul se. . .

#0005

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul silviculturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 21 noiembrie 2025, au fost modificate alin. (1)-(3) și alin. (4) ale art. 13 și a fost introdus un nou alin. (3¹).
La alin. (1), formularea „Conducerea ocoalelor silvice de stat este asigurată de către şeful de ocol, angajat prin concurs organizat de către structura centrală de conducere a Romsilva [...]” a fost reformulată astfel: „Conducerea ocoalelor silvice de stat, structuri fără personalitate juridică, este asigurată de către şeful de. . .

#0004

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul silviculturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076 din 21 noiembrie 2025, art. 32 a fost completat cu patru noi alineate.
A fost introdus alin. (2¹), potrivit căruia „Metodologia pentru înființarea, organizarea și funcționarea subunităților din cadrul unităților fără personalitate juridică din Romsilva se aprobă prin ordin al conducătorului Autorității, la propunerea consiliului de administrație”, fiind astfel reglementată aprobarea metodologiei aplicabile subunităților Romsilva.
De asemenea, au fost introduse alin. (3¹) și (3²), care prevăd că „Hotărârea prevăzută la alin. . .

#0003

În aplicarea art. 32 alin. (2) a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 123/2026 privind aprobarea măsurilor de organizare și funcționare, precum și de reorganizare ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 12 martie 2026. Hotărârea stabilește măsurile privind organizarea, funcționarea și reorganizarea Romsilva, reglementând structura organizatorică și funcțională, unitățile din cadrul acesteia, structura de conducere, precum și măsurile necesare punerii în aplicare a reorganizării. . .

#0002

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2025 pentru modificarea art. 32 alin. (2) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 5 septembrie 2025, a fost modificat art. 32 alin. (2). În forma anterioară, acesta prevedea că, „în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Autorității, Guvernul, prin hotărâre, va adopta Regulamentul de organizare și funcționare al Romsilva, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”. În forma. . .

#0001

Prin Legea nr. 168/2026 privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647, din 5 august 2026, a fost introdus un nou principiu al gestionării durabile a pădurilor, la lit. l): "utilizarea în cascadă a materialului lemnos, cu prioritizarea utilizării industriale în produse cu valoare adăugată mare. . .