(1) Administrarea şi serviciile silvice se asigură cu respectarea principiului teritorialităţii.
(2) Principiul teritorialităţii implică faptul că ocolul silvic se constituie, funcţionează şi asigură administrarea şi/sau serviciile silvice numai pentru terenuri din FFN aflate în limitele teritoriale ale judeţului în care acesta are sediul social, precum şi în judeţele limitrofe acestuia.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), ocolul silvic de regim înfiinţat de proprietarul unic care are în proprietate terenuri din FFN şi în alte judeţe decât judeţul în care ocolul silvic îşi are sediul social sau cele limitrofe poate administra ori presta servicii silvice şi pentru aceste suprafeţe.
(4) Ocoalele silvice nominalizate sunt ocoalele silvice de stat din structura Romsilva, precum şi ocoalele silvice de regim care administrează şi/sau asigură serviciile silvice în vecinătatea unui teren din FFN proprietate privată ori proprietate publică a unei unităţi administrativ-teritoriale şi care au obligaţia să asigure, pe bază de contract, administrarea/serviciile silvice, la solicitarea scrisă a proprietarului/coproprietarului sau a succesorului în drepturi, sub condiţia materializării fizice de către acesta a limitelor proprietăţii pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate. Responsabilitatea privind corectitudinea materializării limitelor de proprietate revine proprietarului/coproprietarului sau succesorului în drepturi, după caz.
(5) Pentru terenurile din FFN de maximum 30 hectare inclusiv, aparţinând persoanelor fizice şi juridice, neincluse în amenajamente silvice, ocolul silvic nominalizat are obligaţia de a asigura serviciile silvice, pe bază de contract, la solicitarea persoanei îndreptăţite.
Articole
Art. 29 [Contractul de administrare]
Prin contractul de administrare, ocolul silvic este împuternicit de către proprietar să presteze serviciile silvice tehnice şi alte activităţi cu caracter tehnic, economic şi juridic menite să asigure gestionarea durabilă a terenurilor din FFN şi să ia decizii în conformitate cu clauzele contractuale şi cu respectarea regimului silvic.
Art. 28 [Contractul de prestări de servicii silvice tehnice]
(1) Contractul de prestări de servicii silvice tehnice pentru terenurile din FFN include, adiţional obiectivelor prevăzute la art. 27 alin. (1), şi următoarele scopuri:
a) asigurarea obligaţiilor de respectare a regimului silvic;
b) evidenţa serviciilor de silvomediu şi a compensaţiilor;
c) elaborarea documentaţiei aferente lucrărilor silvotehnice şi a celei solicitate pentru acordarea de compensaţii;
d) asigurarea trasabilităţii lemnului destinat comercializării;
e) identificarea potenţialilor beneficiari direcţi ai serviciilor ecosistemice furnizate de păduri.
(2) Obiectul contractului îl reprezintă paza şi serviciile silvice minimale, respectarea regimului silvic prevăzut la alin. (1) lit. a) şi a oricăruia dintre serviciile silvice tehnice prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), conform acordului părţilor şi în condiţiile prezentei legi.
Art. 27 [Contractul de pază şi servicii silvice minimale]
(1) Contractul de pază şi servicii silvice minimale are următoarele obiective:
a) asigurarea pazei şi integrităţii terenurilor din FFN ce face obiectul contractului;
b) efectuarea lucrărilor necesare pentru depistarea, prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor pădurilor;
c) asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.
(2) Pentru terenurile forestiere în suprafaţă de maximum 30 hectare inclusiv, contractul de servicii silvice poate fi încheiat de proprietari, succesorul în drepturi sau oricare dintre coproprietari, cu sau fără acordul celorlalţi coproprietari. Persoanele înscrise în Registrul agricol naţional pot încheia contract de pază şi servicii silvice minimale cu ocolul silvic nominalizat, pentru terenurile forestiere în suprafaţă de maximum 30 hectare inclusiv, până la finalizarea procedurii succesorale, chiar dacă aceasta nu a fost începută. Contractul se încheie după efectuarea controlului de fond de către ocolul silvic nominalizat, în prezenţa titularului contractului, iar acesta beneficiază de drepturile prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a)-c).
(3) Contractul de pază şi servicii silvice minimale constituie titlu executoriu şi conţine clauze referitoare la garanţii contractuale în favoarea prestatorului pentru plata remuneraţiei prevăzute în contract.
(4) Dacă nu este cunoscut proprietarul terenului din FFN, suprafeţele se preiau în pază de către ocolul nominalizat, în baza dispoziţiilor art. 31.
(5) Dacă proprietarul terenurilor din FFN este executat silit, fiind în imposibilitate de plată a contravalorii contractului de pază, ocolul silvic prestator de servicii silvice, după notificarea proprietarului, solicită Gărzii Forestiere competente teritorial emiterea actului administrativ de suspendare a serviciului cu specific silvic.
(6) În situaţia suspendării serviciului public cu specific silvic se aplică în mod corespunzător prevederile art. 4 alin. (1)-(6) din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (5) şi (6), proprietarul poate solicita Gărzii Forestiere competente teritorial reluarea administrării/prestării serviciilor silvice cu condiţia plăţii prealabile, dacă este cazul, a sumelor prevăzute la art. 4 alin. (5) din Legea nr. 374/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza devizului emis de prestatorul de servicii silvice şi a plăţii în avans către prestatorul de servicii silvice a contravalorii serviciilor silvice minimale pe o perioadă de 12 luni.
(8) Pentru recuperarea sumelor achitate de la bugetul de stat în condiţiile prevăzute la alin. (5) şi (6), deconturile avizate care atestă sumele suportate de la bugetul statului în scopul asigurării pazei fondului forestier şi asigurării supravegherii stării de sănătate a pădurii, prevăzute la art. 4 alin. (5) din Legea nr. 374/2006, cu modificările şi completările ulterioare, constituie titluri executorii şi vor fi transmise organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de către Garda Forestieră competentă teritorial, în vederea recuperării creanţelor potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Sumele astfel recuperate se fac venit la bugetul de stat şi se încasează într-un cont de venituri distinct.
Art. 26 [Definirea contractelor de servicii silvice]
(1) Proprietarii de FFN, alţii decât statul, sunt obligaţi să încheie contracte cu ocoale silvice, cu respectarea principiului teritorialităţii. Contractele se clasifică după cum urmează:
a) contracte de pază şi servicii silvice minimale;
b) contracte de prestări servicii silvice tehnice;
c) contracte de administrare.
(2) Încheierea contractului de pază şi servicii silvice minimale prevăzut la alin. (1) lit. a) cu un ocol silvic este obligatorie pentru toţi proprietarii de terenuri din FFN, alţii decât statul, şi reprezintă un act de conservare, în sensul prevederilor art. 640 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor silvice tehnice prin contract, indiferent de forma de proprietate, este obligatorie pentru exercitarea drepturilor prevăzute la art. 25 alin. (2).
(4) Asigurarea serviciilor silvice tehnice în baza unui contract include şi obligaţia ocolului silvic prestator de servicii de înscriere a proprietăţii în sistemul informaţional integrat pentru păduri, precum şi de ţinere a evidenţelor şi documentaţiilor specificate în sistemele de monitorizare.
Art. 25 [Drepturi ale proprietarilor]
(1) Proprietarii terenurilor din FFN cu o suprafaţă de până la 10 hectare inclusiv au, pe lângă celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege, şi următoarele drepturi:
a) de a recolta un volum de lemn de maximum 5 metri cubi/an/hectar, în funcţie de caracteristicile structurale ale arboretului, în baza înscrierii în sistemul informaţional integrat pentru păduri. Volumul de 5 metri cubi/an/hectar poate fi depăşit în condiţiile stabilite de normele tehnice prevăzute la art. 66 alin. (1);
b) de a reporta pentru anii următori cantităţile nerecoltate conform lit. a), în scopul executării corespunzătoare a lucrărilor silvotehnice conform caracteristicilor structurale ale arboretului;
c) de a recolta integral produsele accidentale, cu precomptarea din volumul prevăzut anual pentru anii următori, conform înregistrărilor din sistemul informaţional integrat pentru păduri;
d) de a beneficia gratuit de pază şi serviciile silvice minimale;
e) de a opta pentru elaborarea unui amenajament silvic conform prevederilor art. 63 alin. (3), cu exercitarea dreptului de a alege sortimentul ţel pentru pădurile cu rol de producţie.
(2) Proprietarii terenurilor din FFN cu o suprafaţă de peste 10 hectare au, pe lângă drepturile prevăzute în prezenta lege, următoarele drepturi pentru recoltarea de produse lemnoase:
a) de a alege sortimentul ţel în pădurile cu rol de producţie şi protecţie, conform prevederilor normelor tehnice de amenajare a pădurilor, în cazul în care se elaborează amenajamente silvice conform prevederilor art. 63 alin. (3), cu condiţia asigurării continuităţii la acest nivel, aplicând tratamente adecvate;
b) de a recolta lemn conform prevederilor amenajamentelor silvice;
c) de a recolta integral produsele accidentale, cu precomptarea din posibilitatea stabilită de amenajamentele silvice;
d) de a beneficia gratuit de pază şi serviciile silvice minimale în cazul suprafeţelor de maximum 30 hectare inclusiv;
e) de a beneficia de compensaţiile şi stimulentele financiare prevăzute la art. 84, 123 şi 124.
(3) Acordarea drepturilor de la alin. (1) lit. d) şi e) şi de la alin. (2) lit. d) şi e) se face cu respectarea prevederilor europene şi naţionale din domeniul ajutorului de stat.
Art. 24 [Servicii ecosistemice minimale]
(1) Proprietarii, respectiv administratorii de păduri au obligaţia asigurării condiţiilor pentru furnizarea de către păduri a serviciilor ecosistemice minimale.
(2) În sensul prezentei legi, prin furnizarea serviciilor ecosistemice minimale de către păduri se înţelege obligaţia asigurării regenerării pădurii, evitarea degradării terenurilor şi pădurii, promovarea regenerării naturale atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, conservarea şi ameliorarea biodiversităţii potrivit modalităţilor prevăzute în art. 83 alin. (2) şi asigurarea cu continuitate a producţiei sustenabile de lemn pentru pădurile în care se reglementează procesul de producţie.
(3) Obligaţia asigurării condiţiilor pentru furnizarea de către păduri a serviciilor ecosistemice minimale prevăzute la alin. (2) se stabileşte diferenţiat, în raport cu mărimea proprietăţii, astfel:
a) prin reglementările instituite la art. 23 alin. (4) în sarcina proprietarilor terenurilor cu suprafeţe de maximum 10 hectare inclusiv;
b) prin stabilirea nivelului minim de reglementare prin amenajamente silvice corespunzător grupei a II-a funcţionale, în acord cu prevederile normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, pentru proprietarii terenurilor cu suprafeţe mai mari de 10 hectare.
Art. 23 [Obligaţii ale proprietarilor cu privire la respectarea regimului silvic]
(1) Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toţi proprietarii şi deţinătorii terenurilor din FFN.
(2) Proprietarii terenurilor din FFN cu o suprafaţă de peste 10 hectare au, pe lângă celelalte obligaţii prevăzute în mod expres în prezenta lege, şi următoarele obligaţii:
a) să asigure elaborarea şi să respecte prevederile amenajamentelor silvice;
b) să asigure administrarea sau serviciile silvice, în condiţiile prezentei legi;
c) să asigure integritatea FFN;
d) să execute lucrările de regenerare a pădurii;
e) să asigure monitorizarea anuală a regenerărilor;
f) să execute lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;
g) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor pădurilor;
h) să aplice măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor;
i) să exploateze lemnul numai după evaluarea acestuia, autorizarea parchetelor şi eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;
j) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în proprietate;
k) să aibă delimitat prin semne de hotar limitele proprietăţii, în conformitate cu actele de proprietate pentru imobilele neînscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară sau cu limitele imobilelor existente în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară pentru imobilele înscrise, şi să le menţină în stare corespunzătoare.
(3) În cazul încheierii unui contract de administrare cu un ocol silvic, obligaţiile prevăzute la alin. (2) aparţin ocolului silvic, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. k).
(4) Proprietarii de terenuri din FFN cu o suprafaţă de maximum 10 hectare inclusiv au, pe lângă celelalte obligaţii prevăzute în mod expres în prezenta lege, şi următoarele obligaţii:
a) să aibă delimitat prin semne de hotar limitele proprietăţii, în conformitate cu actele de proprietate sau, după caz, cu documentele cadastrale, şi să le menţină în stare corespunzătoare;
b) să asigure paza şi serviciile minimale conform prevederilor art. 27;
c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii pe baza soluţiei tehnice furnizate de ocolul silvic cu care au contract de pază şi servicii minimale;
d) să respecte reglementările privind evaluarea lemnului destinat valorificării şi circulaţia materialelor lemnoase.
(5) Obligaţiile prevăzute la alin. (4) lit. c) şi d) pot fi transferate prin contract către ocolul silvic.
(6) Coproprietarii terenurilor din FFN răspund solidar pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (2) şi (4), precum şi pentru oricare alte obligaţii prevăzute în sarcina acestora în cadrul prezentei legi.
(7) Proprietarii vegetaţiei forestiere din afara FFN au următoarele obligaţii:
a) să respecte reglementările privind evaluarea lemnului destinat valorificării şi pe cele privind circulaţia materialelor lemnoase;
b) să ia măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Art. 22 [Aplicarea regimului silvic]
(1) FFN este supus regimului silvic.
(2) În arboretele din FFN, amplasate în interiorul obiectivelor militare, în zona fâşiei de frontieră, în albiile majore ale cursurilor de apă înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi/sau ale celor cu debit permanent, precum şi în zonele limitrofe căilor de comunicaţie, măsurile de gestionare sunt în concordanţă cu scopurile urmărite de entităţile care deţin aceste obiective.
(3) În suprafeţele din FFN al căror proprietar nu poate fi identificat şi pentru care se asigură serviciile silvice, măsurile de gestionare constau în extragerea produselor accidentale şi a celor extraordinare, iar sumele rezultate din valorificarea acestora de către ocolul silvic, după deducerea cheltuielilor efectuate, se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, evidenţiat separat prin actele de constatare prevăzute la art. 31 alin. (3) şi (6).
Art. 21 [Registrul forestier naţional]
(1) Autoritatea administrează Registrul forestier naţional, denumit în continuare RFN, pentru evidenţa proprietăţilor din FFN, pentru facilitarea prin modalităţi informatice a avizărilor şi raportărilor între diferite entităţi publice, monitorizează implementarea serviciilor silvice şi acordă asistenţă şi informaţii proprietarilor beneficiari de plăţi ori utilizatori de servicii silvice.
(2) RFN este o componentă a sistemului informaţional integrat pentru păduri.
(3) RFN asigură informaţii necesare pentru implementarea integrată a măsurilor şi politicilor Autorităţii cu privire la FFN, inclusiv a evidenţei administrării sau asigurării serviciilor silvice şi monitorizării instrumentelor financiare de sprijin al proprietarilor.
(4) De la data operaţionalizării sistemului informaţional integrat pentru păduri, proprietarul care doreşte să obţină compensaţii pentru serviciile de silvomediu sau contractează serviciile minimale obligatorii este obligat să solicite înscrierea proprietăţii în RFN. Înscrierea în RFN este gratuită pentru proprietarii de fond forestier.
Art. 20 [Sistemul informaţional integrat pentru păduri]
(1) Normele metodologice referitoare la provenienţa lemnului, trasabilitatea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Normele prevăzute la alin. (1) reglementează inclusiv realizarea, dezvoltarea şi funcţionarea unui sistem informaţional integrat pentru păduri, care îndeplineşte următoarele funcţii:
a) colectarea şi prelucrarea de date şi informaţii care privesc gestionarea sustenabilă a pădurilor;
b) înregistrarea şi evidenţa informaţiilor privind provenienţa lemnului, la prima introducere pe piaţă, şi trasabilitatea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase;
c) furnizarea de informaţii pentru dezvoltarea sistemului de evidenţă proprie al fiecărui operator economic, la prima introducere pe piaţă a lemnului, şi de urmărire a trasabilităţii materialelor lemnoase;
d) furnizarea de informaţii pentru evaluarea de risc proprie autorităţilor competente şi orientarea controlului pe bază de evaluări de risc;
e) furnizarea de informaţii de interes public privind provenienţa lemnului, trasabilitatea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase;
f) de control.
(3) Normele prevăzute la alin. (1) includ prevederi cu privire la situaţiile şi la procedura de suspendare/retragere a dreptului de acces în sistemul informaţional integrat pentru păduri.
(4) Materialele lemnoase din sortimentul furnir se transportă în condiţiile alin. (1), pe acestea aplicându-se concomitent elemente de marcare chimică şi digitală, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului Autorităţii în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 19 [Inventarul forestier naţional]
(1) Autoritatea asigură finanţarea continuă şi actualizează la fiecare 5 ani Inventarul forestier naţional, denumit în continuare IFN, în scopul evaluării resurselor forestiere şi cunoaşterii dinamicii acestora pe teritoriul României.
(2) Metodologia de colectare, prelucrare şi raportare a informaţiilor din IFN se aprobă prin ordin al conducătorului Autorităţii în termen de maximum 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Metodologia se auditează periodic de către experţi în Inventarul forestier naţional.
(3) Rezultatele sintetice ale ciclurilor de inventar prezentate în rapoartele periodice avizate de Autoritate sunt informaţii de interes public, se aduc la cunoştinţa publicului cel puţin prin publicare pe pagina de internet proprie a Autorităţii şi se citează, cu menţionarea obligatorie a sursei, de către utilizator.
(4) Prin hotărâre a Guvernului, după încheierea ciclului III, departamentul IFN se organizează ca agenţie cu personalitate juridică în subordinea Secretariatului General al Guvernului.
Art. 18 [Instrumente de monitorizare a sectorului silvic. Raportarea rezultatelor monitorizării]
(1) Autoritatea stabileşte proceduri de colectare, validare, corelare, armonizare şi raportare a informaţiilor din sectorul forestier, prin instrumente specifice, şi desemnează structura care coordonează implementarea acestora prin ordin al conducătorului Autorităţii, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României.
(2) Autoritatea publică anual, până la data de 30 septembrie a anului următor, pe pagina de internet proprie, raportul privind starea pădurilor, care conţine informaţii furnizate pe baza procedurilor stabilite în temeiul alin. (1).
Art. 17 [Cercetarea-dezvoltarea şi inovarea în silvicultură]
(1) Autoritatea sprijină activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică din domeniu şi urmăreşte implementarea rezultatelor obţinute în scopul fundamentării normelor tehnice şi ghidurilor de bune practici pentru silvicultură, elaborării politicilor publice în sectorul forestier şi dezvoltării sistemului de gestionare a pădurilor.
(2) Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin unităţile şi instituţiile de drept public şi de drept privat cu personalitate juridică ce au ca obiect de activitate cercetarea şi care constituie Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare.
(3) Planul sectorial de cercetare-dezvoltare al Autorităţii, denumit în continuare Planul sectorial, prin care se realizează politica de cercetare a Autorităţii, menit să asigure dezvoltarea domeniului, ca instrument de implementare a Strategiei naţionale de cercetare, inovare şi specializare inteligentă în vigoare, alături de alte instrumente de finanţare a programelor de cercetare-dezvoltare specifice domeniului silvic, inclusiv pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de Autoritate la nivel naţional, european şi internaţional, se aprobă prin ordin al conducătorului Autorităţii, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Staţiunile de cercetare-dezvoltare şi bazele experimentale din structura instituţiilor de cercetare-dezvoltare şi inovare sunt utilizate de către administratori preponderent pentru implementarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare şi inovare şi pentru obţinerea unor rezultate ştiinţifice cu caracter experimental în vederea generalizării acestora la nivel regional şi/sau naţional.
(5) Instalarea suprafeţelor experimentale din FFN se poate face numai cu înştiinţarea administratorului pentru terenurile din FFN proprietate publică a statului sau cu acordul proprietarului, pentru celelalte cazuri.
(6) Finanţarea din fonduri publice a entităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare se face cu respectarea prevederilor europene şi naţionale din domeniul ajutorului de stat.
Art. 16 [Educaţie]
(1) Autoritatea are obligaţia realizării acţiunilor specifice, prin căi şi mijloace adecvate, pentru următoarele scopuri:
a) formarea conştiinţei forestiere;
b) crearea unui minimum de cunoştinţe profesionale proprietarilor de păduri.
(2) Autoritatea încheie parteneriate în educaţie cu furnizori de servicii din educaţie şi cercetare-dezvoltare pentru implementarea unor programe de stimulare a perfecţionării profesionale continue pentru personalul silvic şi proprietari, cu respectarea prevederilor europene şi naţionale din domeniul ajutorului de stat.
(3) Beneficiarii de forţă de muncă specializată în ocupaţii specifice sectorului forestier pot sprijini formarea profesională în domeniul forestier, la orice nivel, prin burse sau stagii de formare ori de practică, inclusiv prin învăţământ dual.
(4) Bazele experimentale didactice sunt utilizate gratuit numai în scop didactic, exclusiv pentru desfăşurarea activităţii liceelor tehnologice cu profil preponderent silvic/forestier.
Art. 15 [Consiliul Naţional pentru Silvicultură]
(1) Se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Silvicultură, denumit în continuare CNS, ca organizaţie profesională, fără personalitate juridică. Înfiinţarea şi regulamentul de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) CNS elaborează recomandări, propuneri şi opinii consultative către Autoritate cu privire la politicile, strategiile şi alte documente cu caracter programatic, la actele normative relevante pentru domeniul forestier, internaţionale, naţionale şi ale Uniunii Europene, inclusiv pentru a asigura corelarea acestora, fără însă a aduce atingere prerogativelor conferite de lege autorităţilor, instituţiilor şi altor persoane juridice cu responsabilităţi privind pădurile şi/sau domeniul forestier.
(3) CNS analizează modul de exercitare a profesiei în condiţii de etică şi respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic, cu excepţia personalului silvic care are statutul de funcţionar public.
Art. 14 [Strategia naţională pentru păduri]
(1) Strategia naţională pentru păduri stabileşte şi defineşte politica forestieră naţională şi asigură corelarea acesteia cu politicile, strategiile şi alte documente cu caracter programatic ale statului român.
(2) Strategia naţională pentru păduri este elaborată de Autoritate şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu avizul consultativ al Consiliului Naţional pentru Silvicultură.
(3) Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale pentru păduri se modifică şi se completează în funcţie de schimbarea condiţiilor de management şi de informaţiile privind starea pădurilor reieşite din instrumentele de monitorizare a sectorului silvic.
(4) Cel puţin o dată pe an, Consiliul Naţional pentru Silvicultură organizează dezbateri cu factorii interesaţi din sectorul forestier pentru a asigura analiza modului de implementare a Strategiei naţionale pentru păduri.
Art. 13¹ [Selecţia şi numirea conducerii structurilor silvice]
(1) Poate participa la procedura de selecţie şi numire prin concurs pentru ocuparea funcţiilor de director din cadrul fiecărei structuri a Romsilva şi de şef al ocolului silvic de stat şi de regim persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are studii superioare în specialitatea silvicultură finalizate cel puţin cu diplomă de licenţă şi îndeplineşte condiţiile de vechime minimă în domeniul silvicultură prevăzute la art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare, specifice fiecărei funcţii de conducere;
b) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, în legătură cu serviciul, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege;
c) nu se află într-o situaţie de conflict de interese sau în stare de incompatibilitate, astfel cum sunt definite la art. 138;
d) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică, nu i-a încetat contractul individual de muncă sau nu i-a fost revocat contractul de mandat, pentru motive disciplinare, după caz, în ultimii 3 ani.
(2) Pentru ocoalele silvice de regim care funcţionează ca regii autonome de interes local se aplică condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele prevăzute la alin. (1).
(3) Procedura de selecţie şi numire prin concurs a directorilor din cadrul fiecărei structuri a Romsilva şi a şefilor ocoalelor silvice de stat şi de regim se bazează pe un proces care cuprinde următoarele etape:
a) proba scrisă;
b) interviul, în cadrul căruia se evaluează abilităţile de management şi aptitudinile personale ale candidatului corespunzătoare responsabilităţii atribuite, precum şi calitatea planului managerial, înregistrat audio şi video, care se postează pe pagina web ulterior selecţiei, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi a legislaţiei naţionale aplicabile domeniului protecţiei datelor.
(4) Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de selecţie şi numire prin concurs pentru ocuparea funcţiilor de director din cadrul fiecărei structuri a Romsilva şi a şefilor ocoalelor silvice de stat şi de regim se aprobă prin ordin al conducătorului Autorităţii, la propunerea consiliului de administraţie, sau al forului de conducere al ocoalelor silvice de regim, după caz.
(5) Prin excepţie de la alin. (3) şi (4), pentru ocuparea posturilor de director general şi director financiar al Romsilva şi de şefi ai ocoalelor silvice de regim care funcţionează ca regii autonome de interes local, se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 13 [Conducerea, organizarea şi funcţionarea structurilor silvice]
(1) Conducerea ocoalelor silvice de stat, structuri fără personalitate juridică, este asigurată de către şeful de ocol, selectat şi numit prin concurs de către directorul general al Romsilva sau, după caz, de directorul general al RAAPPS, respectiv al INCDS sau al instituţiilor de învăţământ cu profil silvic, cu contract de mandat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeaşi perioadă, condiţionat de promovarea procedurii de selecţie.
(2) Conducerea şi reprezentarea legală a ocoalelor silvice de regim, altele decât cele care funcţionează ca regii autonome de interes local, sunt asigurate de către şeful de ocol, selectat şi numit prin concurs de către organul de conducere al proprietarului/asociaţiei de proprietari care a constituit ocolul silvic, după caz, cu contract de mandat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii succesive cu aceeaşi perioadă, condiţionat de promovarea procedurii de selecţie.
(3) Directorii din cadrul fiecărei structuri a Romsilva sunt selectaţi şi numiţi prin concurs de către directorul general al Romsilva, cu contract de mandat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeaşi perioadă, condiţionat de promovarea procedurii de selecţie.
(3¹) Indicatorii de performanţă financiari, nefinanciari şi specifici din contractul de mandat prevăzut la alin. (1)-(3) sunt stabiliţi de către mandant. În cazul structurilor prevăzute la alin. (1) şi (3) sunt selectaţi cel puţin două treimi dintre indicatorii care se aprobă prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 32 alin. (2).
(4) Evaluarea îndeplinirii indicatorilor prevăzuţi la alin. (31) se face de către mandant, anual. În cazul structurilor prevăzute la alin. (1) şi (3), neîndeplinirea a cel puţin două treimi dintre indicatori atrage încetarea contractului de mandat de către mandant, iar în cazul ocoalelor silvice de regim prevăzute la alin. (2), contractul de mandat încetează în condiţiile stabilite în cadrul acestuia.
(5) Persoanele încadrate pe post de pădurar după intrarea în vigoare a prezentei legi trebuie să fie absolvenţi ai unei unităţi de învăţământ acreditate conform dispoziţiilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, cu absolvirea studiilor liceale sau postliceale de specialitate.
(6) Ocoalele silvice de regim întocmesc bugetul anual de venituri şi cheltuieli care se aprobă de organele deliberative ale proprietarului/asociaţiei de proprietari care a constituit ocolul silvic, după caz, până la data de 31 martie a anului în curs.
(7) Ocolului silvic care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. (6) până la data de 31 martie a anului în curs, după notificarea prealabilă transmisă de Autoritate, i se suspendă dreptul de acces în sistemul informaţional integrat pentru păduri până la data conformării.
Art. 12 [Ocoalele silvice]
(1) Administrarea sau, după caz, prestarea serviciilor silvice pentru terenurile din FFN se realizează prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri:
a) ocoale silvice de stat, înfiinţate de:
(i) Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, denumită în continuare Romsilva;
(ii) Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, denumită în continuare RAAPPS;
(iii) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, denumit în continuare INCDS, prin staţiuni şi baze experimentale asimilate ocoalelor silvice de stat;
(iv) instituţii de învăţământ de stat cu profil silvic, prin baze experimentale şi didactice, asimilate ocoalelor silvice de stat;
b) ocoale silvice de regim, care sunt înfiinţate, în condiţiile prezentei legi, de proprietarii de terenuri din FFN prevăzuţi la art. 7 alin. (1) lit. c)-e) ori de asociaţii de proprietari constituite de către acestea.
(2) Ocoalele silvice prevăzute la alin. (1) sunt de interes public şi pot administra sau pot asigura servicii silvice, după caz, şi pentru alte terenuri din FFN.
(3) Ocoalele silvice prevăzute la alin. (1) se autorizează prin înscrierea în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, gestionat de către Autoritate.
(4) Staţiunile şi bazele experimentale prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iii) şi bazele experimentale şi didactice prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iv) se autorizează prin excepţie de la condiţiile minime de suprafaţă privind constituirea unui ocol silvic prevăzute în anexa nr. 1.